COOPERAREA
INTEGRITATEA
ONESTITATEA
RESPONSABILITATEA
TENACITATEA
EGALITATEA DE ȘANSE
RESPECTUL
AUTODISCIPLINA
IMPLICAREA
Valorile unei instituții de învățământ trebuie să asigure respectarea, precum și creșterea prestigiului școlii și de asemenea, întreg personalul trebuie să aibă un nivel ridicat de cunoaștere a acestor valori și să conștientizeze rolul educativ al instituției.
Cooperarea. Această valoare face referire la grija, compasiunea, prietenia și generozitatea față de ceilalți.
Integritatea. Prin dezvoltarea acestei valori, elevii școlii vor avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.
Onestitatea. Integritatea este definită ca onestitate, corectitudine. Prin dobândirea acestei valori (onestitatea) fiecare individ învață să nu renunțe la integritate, să exerseze acțiunile de zi cu zi cu corectitudine.
Responsabilitatea. Fiecare are obligații care trebuie îndeplinite cu consecvență și cu asumarea răspunderii pentru propriile acțiuni.
Tenacitatea. Una dintre calitățile care duce spre succes. Dacă vrei să vezi foarte departe, trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus.
Egalitatea de șanse. Orice școală trebuie să orientată spre asigurarea accesului liber şi egal la activităţile şcolare şi extraşcolare a tuturor persoanelor interesate.
Respectul. Trebuie să fie pentru sine, pentru cei din jur, dar și pentru munca și valorile naționale și europene
Autodisciplina. Fiecare individ trebuie să aibă control asupra propriilor acţiuni, cuvinte, dorinţe impulsuri, precum şi un comportament adecvat oricărei situaţii.
Implicarea. Această valoare constituie baza unei democraţii. Odată implicată, fiecare persoană contează în reușita echipei.
